Când vorbim despre elebor sălbatic, ne gândim inevitabil la Helleborus foetidus. Există însă și alte soiuri în sălbăticie, precum Helleborus argutifolius, un soi endemic din Corsica, Helleborus viridis, un văr al fetidului elebor mai rar decât acesta din urmă, sau Helleborus niger, care se găsește foarte ocazional în pădurile ușoare ale Alpii de jos.
- Toate articolele noastre dedicate eleborului
Helleborus foetidus: cel mai comun elebor sălbatic
Eleborul fetid, numit adesea picior de grifon, este, fără îndoială, cel mai răspândit elebor sălbatic din Franța continentală, distribuit în toată Franța, cu excepția Bretaniei și a Nordului. Piciorul grifonului crește în dealuri, păduri și pustie, pe soluri calcaroase. Rezistent peste -15°C, este capabil să prospere până la 1600 de metri altitudine.
Această plantă perenă produce tulpini bienale glabre, robuste, de 30 până la 40 cm înălțime. Ridicat la începutul înfloririi, acest elebor se întinde apoi treptat pe pământ. Specia este dens cu frunze sub inflorescența sa, care constă din cime cu o multitudine de flori mici, în formă de clopot. Flori care măsoară între 1 și 3 cm în diametru și de culoare verde pal mărginite cu violet.
Helleborus viridis: un văr rar și sălbatic al eleborului fetid
Eleborul verde este un văr cu Helleborus foetidus, de care se distinge prin floarea sa în întregime verde, fără margine violet, și perioada de înflorire ulterioară. Mai rar decât eleborul fetid, Helleborus viridis este o plantă perenă care crește spontan în pădurile de foioase, pe soluri răcoroase, calcaroase. Plantă de umbră parțială, nu-i plac situațiile foarte însorite. Rezistent sub -15°C, acest elebor sălbatic poate fi găsit până la 1500 de metri deasupra nivelului mării.
Eleborul verde este o specie necaulescentă care poate atinge între 20 și 40 cm înălțime în timpul înfloririi. Frunzele sale bazale nepersistente sunt puternic dintate, lobate și ușor palmate. Înflorirea oferă flori de culoare verde pal de aproximativ 3 cm diametru, care se așează pe pedicele lungi.
Helleborus argutifolius: eleborul endemic din Corsica și Sardinia
Eleborul corsican este o specie endemică a insulei frumuseții, dar și a Sardiniei. Crește sălbatic în desișuri, pe terasamente, precum și în râpe. Această plantă perenă veșnic verde și robustă este, de asemenea, rezistentă până la -12 / -15°C și tolerează bine seceta.
Helleborus argutifolius este și cel mai mare elebor care există, capabil să atingă mai mult de 1,5 m înălțime dacă profită de condiții bune. Frunzele sale cauline, piele, palme și dintate oferă o culoare verde închis. Florile simple, de 3 până la 5 cm în diametru și verde fistic, se așează într-o inflorescență terminală compusă din 10 până la 30 de subiecți.
Bine de știut: Helleborus argutifolius este o subspecie de Helleborus lividus, endemică în Mallorca.
Helleborus niger: un elebor foarte cultivat, dar de origine sălbatică
Helleborus niger, cunoscut sub numele de trandafir de Crăciun, este o specie foarte populară în grădinile noastre și în ghivece. Este însă și o specie de origine sălbatică, venită din Europa centrală, care astăzi crește spontan, dar foarte ocazional, în Alpes-de-Haute-Provence și în Alpes-Maritimes. Această plantă perenă până la -15°C se stabilește în pădurile de foioase și zonele de calcar la altitudine medie.
Trandafirul de Crăciun este o plantă erbacee otrăvitoare cu tulpini groase, de 0,30 până la 0,40 m înălțime, verde și marmorată cu roșu. Această specie produce rizomi negriciși, scurti și frunze veșnic verzi, piele, de culoare verde strălucitor. Tulpina florală erectă oferă între două și patru flori cu diametrul de 5 până la 10 cm, solitare sau îngemănate, de culoare albă devenind roz în timp.